Esecuri si recidive

• urmarea aplicarii incorecte a tehnicilor moderne (scarf, chevron etc)

• esecul poate fi consecinta tehnicilor chirurgicale lipsite de logica (operatia McBride), ce promit corectia deformatiei fara sectionarea primului metatarsian;

• primul metatarsian ramane proeminent, deformatia ramane prezenta;

• metatarsalgia se agraveaza, iar degetele laterale se deformeaza in grifa (« deget in ciocan »);

• corectia secundara este extrem de dificila, ca urmare a lipsei de substanta osoasa de la nivelul capului primului metatarsian ;
• este urmarea unor proceduri mutilante de tip Schede, Keller, Mayo, ce amputeaza segmente ale articulatiei "degetului mare" (metatarso-haluciana).

• primul metatarsian ramane proeminent, iar halucele ramane deplasat catre lateral, in pozitie de valgus;

• poate fi urmarea unei tehnice chirurgicale moderne, insa aplicata necorespunzator (scarf, chevron etc);

• degradarea montajului de osteosinteza  este caracteristica unor proceduri intrinsec instabile (osteotomiile bazi-metatarsiene sau tehnica Lapidus);
• artrodeza tip Lapidus (desfiintarea articulatiei cuneo-metatarsiene 1), extrem de raspandita in spatiul anglo-saxon, este urmata de complicatii foarte frecvente;
• reglarea pozitiei primului metatarsian este dificila si aleatorie, este necesara imobilizarea gipsata (sursa de complicatii), se produce artroza articulatiei "degetului mare", ca urmare a pozitionarii inadecvate a acestei articulatii etc

• din acest motiv, osteotomiile bazei metatarsianului 1 se utilizeaza tot mai putin in lume;

• translatia insuficienta a metatarsianului 1 (dupa osteotomie) este cauza cea mai frecventa a hipo-corectiei;

• lipsa varizarii sau insuficienta varizarii falangei proximale a halucelui contribuie mai mult la aspectul estetic, de corectie insuficienta;

• rezultatul final al re-corectiei depinde de volumul de substanta osoasa restanta si de mentinerea conexiunilor metatarso-sesamoido-haluciene.

• reprezinta imaginea “in oglinda” a hallux valgus-ului (monturi);
• halucele (degetul mare) se deplaseaza spre interiorul piciorului, indepartandu-se de celelalte degete ;

• la originea esecului stau erorile de indicatie si de tehnica chirurgicala;
• simpla inlaturare a monturilor produce o mutilare articulara (tehnica de amputatie tip "Schede");
• in absenta re-axarii stabile a primului metatarsian, halucele se deplaseaza spre interiorul piciorului si isi pierde baza articulara de sprijin;
• operatia McBride promite corectia deformatiei fara sectiuni osoase, incercand redresarea fortata a primului metatarsian catre pozitia originara, utilizand tendonul adductorulu;
• forta acestui muschi determina o corectie aleatorie, exagerarea redresarii primului metatarsian si aparitia hiper-corectiei (hallux varus).
• operatia McBride este evitata in Occident de peste 25 de ani, tocmai datorita acestui tip de complicatie (hallux varus iatrogen), dar si datorita necrozei capului metatarsian, ca urmare a alungirii relative a acestui os.

• chiar operatiile moderne, incorect aplicate, pot produce hallux varus;
• hiper-corectia se datoreaza translatiei excesive a primului metatarsian sau unui dezechilibru osteo-musculo-ligamentar (eliberare laterala excesiva).

• corectia hallux varus-ului iatrogen este extrem de dificila ;
• corectia hallux varus-ului iatrogen este totusi posibila, fiind o adevarata provocare pentru orice expert al ante-piciorului.

Reprezinta reproducerea deformatiei initiale, adica a hallux-valgus-ului (monturi), de aceeasi gravitate sau mai grava, avand diferite cauze;

• procedee chirurgicale necorespunzatoare, ce trateaza doar efectul (proeminenta) si nu cauza reala (deplasarea primului metatarsian);

• tehnica de amputatie tip Schede inlatura o portiune de os sanatos ("exostoza"), mutiland inutil capul metatarsianului;

• tehnica de amputatie Keller elimina baza falangei proximale a halucelui ;
• metatarsianul 1 ramane proeminent, in schimb halucele devine balant, datorita decuplarii sale de sistemul muscular flexor scurt;

• operatia McBride pleaca de la premisa (falsa) ca deplasarea primului metatarsian este reversibila, incercand re-aducerea acestuia la locul sau originar.
• se utilizeaza tendonul conjunct al muschilor adductori transvers si oblic, care se transfera pe primul metatarsian;
• esecul apare in peste 95% din cazuri, fie sub forma recidivei (re-deplasarea metatarsianului), fie sub forma hiper-corectiei (hallux varus), fie sub forma necrozei secundare a capului metatarsian.
• un fabricant de produse ortopedice a conceput chiar un dispozitiv in acest scop, pretinzand ca poate corecta monturile (hallux valgus) fara sectionarea completa a primului metatarsian.
• rezultatele sunt logice: fractura metatarsianului 2 si recidiva precoce.

• amputatia sesamoidelor (sesamoidectomia) destabilizeaza grav articulatia degetului mare (metatarso-sesamoido-falangiana), agravand dezorganizarea ante-piciorului (implicit, si deformatia);
• tehnicile moderne, aplicate necorespunzator (insuficient), pot determina recidiva deformatiei;

• osteotomia metatarsianului 1 (scarf, chevron etc) produce hipo-corectie in cazul translatiei insuficiente a fragmentelor;

• osteotomiile  bazi-metatarsiene, in afara instabilitatii lor intrinseci (cauza de esec prin deplasarea secundara a fragmentelor osoase), modifica anatomia articulatiei degetului mare si predispun la aparitia recidivei;

• utilizarea unor materiale de osteosinteza (suruburi) inadecvate. S-au perfectionat suruburi dedicate acestui tip de chirurgie, prin urmare este inadmisibila utilizarea altor suruburi.
• tehnici de osteosinteza inadecvate: nu pot fi utilizate mijloace «  improvizate » de osteosinteza (brose metalice, sarme etc), deoarece fortele care tind sa re-deplaseze fragmentele osoase sunt enorme.

• mentinerea unei lungimi inadecvate a primului metatarsian;

• relaxare ligamentara inadecvata (insuficienta sau exagerata);
• ne-aplicarea principiilor moderne de chirurgie globala a ante-piciorului, ce presupun alinierea corecta a metatarsienelor;

• factori obiectivi pacient-dependenti: hiper-laxitate ligamentara globala  (unele maladii genetice), anomalii rotationale sau diverse afectiuni ale membrului pelvin, picior plat/picior scobit, poliartrita reumatoida, obezitate etc;
• nerespectarea de catre pacient a indicatiilor chirurgului: mersul cu sprijin inadecvat, absenta de la controalele periodice post-operatorii, efortul exagerat in perioada consolidarii osoase etc;
• recidiva poate fi corectata cu succes, cu conditia ca procedeul chirurgical initial sa nu fi fost mutilant articular, iar exemplul de mai jos este elocvent.

• poate fi o consecinta a necrozei capului metatarsian (interventii ce nu respecta vascularizatia primului metatarsian);

• cauza cea mai frecventa este lipsa armonizarii lungimii metatarsianului 1 la noile necesitati biomecanice ale piciorului;

• exagerarea unghiului articular distal (DMAA), caracteristica osteotomiilor bazale si interventiei Lapidus (artrodeza cuneo-metatarsiana 1) produce artroza secundara, prin functionarea inadecvata a articulatiei metatarso-falangiene 1;

• re-aducerea metatarsianului la locul sau initial necesita adesea scurtarea acestuia, uneori chiar cu 20-30 mm, pentru a compensa retractia majora a tesuturilor « moi » (muschi, tendoane, ligamente, vase de sange si nervi).
• interventiile ce alungesc functional primul metatarsian (operatia McBride, osteotomiile metatarsiene bazale, artrodeza tip Lapidus) determina cresterea presiunii in articulatia "degetului mare", provocand distrugerea rapida a cartilajului (artroza, hallux rigidus) ;
• acelasi efect il are si utilizarea dispozitivului numit "orteza pentru hallux valgus".

• corectia rigiditatii articulare (hallux rigidus) este deseori dificila, deoarece cartilajul articular este profund afectat (artrozic);
• corectia rigiditatii (hallux rigidus) impune decompresia articulatiei, adica scurtarea primului metatarsian si/sau a falangei proximale a halucelui.

Reprezinta o situatie frecventa, fiind datorata unor multipli factori:

• exista conformatii particulare ale piciorului: picior scobit, deviatia in valgus a retro-piciorului, anomalii de lungime/panta ale metatarsienelor;
• aceste conditii pot conduce la aparitia metatarsalgiei de transfer, chiar dupa o corectie eficienta a montului (hallux valgus);
• metatarsalgia este principala complicatie a monturilor, fiind si prima indicatie chirurgicala de corectie a acestora ;
• corectia metatarsalgiei reprezinta principalul obiectiv in tratamentul monturilor (hallux valgus) si poate necesita o interventie ulterioara asupra metatarsienelor laterale;
• metatarsalgia de transfer nu trebuie privita intotdeauna ca o complicatie, adesea fiind vorba despre o etapa din strategia complexa de tratament a deformatiilor severe ale ante-piciorului;
• erori de tehnica chirurgicala: scurtarea/ridicarea exagerata a capului primului metatarsian, anomalii rotationale ale acestuia;
• neaplicarea principiilor globale de tratament al ante-piciorului, pentru rearmonizarea presiunilor plantare la acest nivel ;
• recidiva grava dupa amputatia tip Schede, cu metatarsalgie de transfer, luxatie metatarso-falangiana 2-3 si mal-perforant plantar, ce a fost corectata printr-o interventie de tip global (foto):

• capul metatarsianului 1 are o pozitie mai ridicata, post-operator,  decat este cazul pentru o functionare corecta a articulatiei;
• pozitia anormal de ridicata a capului primului metatarsian post-operator determina o insuficienta de sprijin si propulsie pe haluce « degetul mare », cu aparitia metatarsalgiilor de transfer;
• este consecinta unei tehnici chirurgicale inadecvate sau a sprijinului post-operator precoce, fara protectia pantofului terapeutic special;
• poate sa apara dupa proceduri mutilante articular (artrodeza cuneo-metatarsiana tip Lapidus);

• poate sa apara dupa anumite proceduri (osteotomii) fundamental instabile (practicate la baza primului metatarsian);

• poate aparea dupa osteotomii potential stabile (diafizare), ca urmare a unui efect de tip « tigla de acoperis »;
• poate aparea dupa osteotomii stabile (distale), printr-un efect de tip « debricolaj »;
• modificarea centrului de rotatie al articulatiei degetului mare determina insuficienta de propulsie a degetului;
• greutatea corpului se translateaza pe metatarsienele laterale, cu aparitia metatarsalgiei de transfer;
• apare un dezechilibru muscular flexor-extensor al halucelui, iar halucele (degetul mare) adopta o pozitie spastica in flexie plantara, care agraveaza metatarsalgia de transfer;
• solutia consta in re-pozitionarea capului primului metatarsian printr-o noua osteotomie, corectie in plan tri-dimensional, complexa si dificila.

• urmarea unor procedee chirurgicale mutilante, de tip Keller, Mayo etc;
• amputatia unor componente ale articulatiei provoaca destabilizarea acesteia, cu importante consecinte biomecanice;
• amputatia bazei falangei proximale (procedeu Keller) determina retractia sesamoidelor si metatarsalgie M1, precum si scurtarea halucelui, care devine balant (lipsit de control si de stabilitate);

• amputatia bazei falangei proximale a halucelui (procedeu Keller), prin suprimarea actiunii muschiului scurt flexor al halucelui, provoaca hiper-extensia compensatorie a falangei distale ("cook-up deformity");
• acelasi efect il are si amputatia ambelor sesamoide;

• corectia unei astfel de deformatii implica, cel mai adesea, artrodeza (blocarea chirurgicala) metatarso-falangiana, procedeele conservatoare fiind depasite.

• se recurge din pacate la amputatia degetului al doilea in cazul luxatiei sau in cazul "incalecarii" acestuia (supradductus), in vederea "simplificarii" gesturilor chirurgicale;
• piciorul nu poate functiona corect fara degetul 2;
• acest tip de interventie nu este doar inutila (nu corecteaza deformatia), ci determina destabilizarea grava a arhitecturii si biomecanicii intregului ante-picior;
• se agraveaza atat montul (hallux-valgus) cat si metatarsalgiile;
• mersul devine dureros, cvasi-imposibil.
  corectia acestui gen de chirurgie mutilanta este deosebit de dificila, necesitand re-armonizarea lungimii si pantei metatarsienelor restante, dupa principiile chirurgiei globale a ante-piciorului.

• amputatia capului primului metatarsian (procedeu Mayo) destabilizeaza intregul ante-picior, atat estetic dar mai ales functional ;
• se produce retractia degetului mare (haluce), prin scurtarea masiva  a "primei raze";
• halucele ramane balant si apare deformatia « cook-up »;
• faza finala de propulsie a corpului (ultima faza a pasului) este anulata, mersul devenind  unul schiopatat;
• sprijinul pe primul metatarsian se anuleaza, transferandu-se pe metatarsienele laterale, cu aparitia metatarsalgiei de transfer;
• finalmente apare tabloul de picior destructurat.

• se recurge adesea la amputatia capetelor metatarsienelor laterale pentru tratarea metatarsalgiei;
• este o interventie lipsita de logica, deoarece metatarsalgia se agraveaza, mersul putand deveni chiar imposibil (mai ales in cazul inciziei plantare);

• trebuie tratata cauza majora a metatarsalgiei (hallux valgus, pes cavus) si nu efectul (metatarsalgia);
• corectia acestui gen de esec este extrem de dificila, uneori chiar imposibila, datorita destructurarii arhitecturii si biomecanicii ante-piciorului;
• aceasta interventie trebuie rezervata strict cazurilor severe de picior reumatoid, cand se constata distrugerea totala a capetelor metatarsiene, datorata procesului reumatoid inflamator-distructiv.
• denumita si "rezectie-realiniere tip Lelievre", acest gen de interventie trebuie sa respecte totusi criteriile morfo-dinamice ale ante-piciorului, adaugandu-se fie artrodezei metatarso-haluciene, fie unui procedeu de tip reconstructiv al primului metatarsian.

• inciziile plantare trebuie evitate, deoarece  produc complicatii redutabile;
• se intrerupe stratul adipos amortizant de la nivelul ante-piciorului, se distruge « placa plantara », sunt afectate culisele tendoanelor flexoare;
• la nivel plantar exista nenumarate filete nervoase : sectionarea lor conduce la anestezie (neuropatie) plantara, iar inglobarea lor in cicatricea plantara produce un veritabil nevrom, cu dureri invalidante la mers;
• este extrem de greu de mers pe o cicatrice plantara.

• sunt datorate in mare masura imobilizarii post-operatorii si durerii, dar si unor procedee chirurgicale necorespunzatoare;
• orice imobilizare este proscrisa (in afara unor cazuri-limita), pacientul fiind incurajat sa se sprijine pe membrul operat inca din prima zi dupa operatie;
• mobilizarea imediata si mersul precoce necesita o  analgezie adecvata.

• non-consolidari si pseudartroze;
• deplasari secundare ale fragmentelor osoase rezultate in urma osteotomiilor;
• inflamatii/infectii, superficiale sau profunde, dehiscenta plagii chirurgicale;
• necroza capului metatarsian, ca urmare a afectarii vascularizatiei acestuia sau prin utilizarea unor tehnici inadecvate.

• complicatiile se datoreaza  tratamentului necorespunzator, dar si nerespectarii indicatiilor chirurgului ;
• complicatiile nu trebuie negate, pacientul trebuind sa fie informat asupra posibilitatii existentei acestora inainte de operatie.